vineri, 28 septembrie 2012


UPDATE 13.20: Administraţia Prezidenţială nu a făcut niciun comentariu în legătură cu plecarea premierului Victor Ponta de la şedinţa CSAT. De asemenea, potrivit Mediafax, deşi de obicei imediat după începerea şedinţelor CSAT jurnaliştilor prezenţi la Cotroceni le erau remise cadrele video înregistrate de cameramanul oficial, în care puteau fi văzuţi participanţii la şedinţă, joi nu s-a întâmplat acest lucru.Victor Ponta a plecat de la Palatul Cotroceni la aproximativ 40 de minute de la începerea şedinţei CSAT. Potrivit unor surse citate de presă, motivul ar fi o ceartă cu Traian Băsescu.

UPDATE Şedinţă CSAT cu scântei. Ponta a plecat după ce s a certat cu Băsescu politica interna
Şedinţă CSAT cu scântei. Ponta a plecat după ce s-a certat cu Băsescu

Potrivit unor surse ale Antena 3, premierul Victor Ponta s-ar fi certat cu Traian BăsescuSedinta CSAT, convocată de către Traian Băsescu, reprezintă prima întâlnire dintre primul-ministru şi preşedinte după referendumul de demitere.
In momentul in care Traian Băsescu a dorit introducerea pe ordinea de zi a unui subiect de natura militara, Victor Ponta n-a fost de acord si a spus : “Pe mine sa nu va bazati pentru aceasta discutie!”. Apoi s-a ridicat de pe scaun si a parasit sala, scrie jurnalistul Radu Tudor, pe blogul său.
Invitat la emisiunea ”Ultima oră” moderată de Cătălin Striblea, premierul Victor Ponta a explicat ce l-a determinat să părăsească şedinţa CSAT, punând incidentul pe seama unor neconcordanţe legate de ordinea de zi şi a unor divergenţe de opinii cu preşedintele Traian Băsescu.
Prim-ministrul a declarat că permanenta problemă dintre dânsul şi preşedintele Traian Băsescu, nu i-a permis să rămână la şedinţa de joi a CSAT: imposibilitatea coabitării. De data aceasta, au existat trei mari motive care l-au determinat pe şeful Guvernului să părăsească şedinţa după doar 40 de minute. Primul a fost legat de ”înzestrarea armatei române.” ”Am avut o neconcordanţă legată de ordinea de zi cu preşedintele Băsescu. I-am transmis în scris faptul că nu sunt de acord cu unele materiale care urmau să fie discutate. A fost o problemă cu această strategie pentru refacerea imaginii României. A mai fost o problemă legată de modul în care se dorea interpretarea noii legi a concurenţei şi am avut o dispută legată de modul de înzestrare a Armatei Române. A fost o problemă de principiu. Preşedintele nu poate lua atribuţii ale Guvernului. I-am explicat şi la un moment dat l-am întrebat dacă nu e mai bine să mă retrag. Să nu ne certăm de faţă cu miniştriiAm constatat că opiniile mele şi ale Guvernului au fost luate în considerare şi nu s-a aprobat niciuna dintre propunerile propuse greşit de domnul Băsescu,” a explicat premierul. Dl Ponta a menţionat că diferenţele de opinii în privinţa armatei, nu erau legate de avioanele 16, ajungându-se la un consens în ceea ce priveşte acest subiect. Premierul a spus că pleacarea s-a nu a determinat oprirea şedinţei. ”Nu s-a blocat funcţionarea CSAT. Miniştrii au rămas la solicitarea mea,” a explicat şeful executivului.

PENTRU AMĂNUNTE ACCESAŢI  ŞI LINKUL : 

PREŞEDINTELE FILIALEI 1 BOTOŞANI A SCMD
Col (r) Mircea Comăneci

INFORMARE

ADUNAREA  GENERALĂ DIN DATA DE 24 SEPTEMBRIE 2012 :
  • A LUAT ÎN DISCUŢIE ŞI A APROBAT TOATE PUNCTELE DE PE  ORDINEA DE ZI, APROBÂND ACTIVITATEA BIROULUI CA ŞI A ÎNTREGII FILIALE ÎN PERIOADA 2011-2012. .  
  • A RECONFIMAT COMPONENŢA VECHIULUI BIROU OPERATIV CU O SINGURĂ MODIFICARE ASTFEL ÎN LOCUL COL(R) RUMEGA VALENTIN, CARE S-A RETRAS DIN MOTIVE PERSONALE, A FOST ALES VICEPREŞEDINTE PENTRU I.S.U. LT. COL.(R) PUŞCAŞU LIVIU.
  • A APROBAT ÎN UNANIMITATE DE VOTURI  MANDATAREA CA DELEGAT  LA  LUCRĂRILE CNR DIN 26-27.10.2012, DE LA ALBA IULIA,  A PREŞEDINTELUI FILIALEI  COL (R) MIRCEA COMĂNECI.
  • A APROBAT TRIMITEREA MEMORIULUI PROPUS DE PREŞEDINTELE FILIALEI 1 BRAŞOV CĂTRE : 
  •  -  1. PRIMUL MINISTRU VICTOR PONTA, 
  •  -  2. MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE CORNELIU DOBRIŢOIU,
  •  -  3. MINISTRUL ADMINISTRŢIEI ŞI INTERNELOR MIRCEA DUŞA
  •  -  4. DIRECTORUL SERVICIULUI ROMĂN DE INFORMAŢII  GEORGE-CRISTIAN MAIOR 
  • TABELELE CU MEMBRII FILIALEI CARE DORESC SA SEMNEZE ACEST MEMORIU SE AFLĂ LA CERCUL MILITAR UNDE PUTEŢI SĂ  CONSULTAŢI ŞI CONŢINUTUL MEMORIULUI ŞI APOI DACĂ DORIŢI SĂ ŞI SEMNAŢI ÎN TABELE PÂNĂ PE DATA DE 03 OCTOMBRIE 2012.
  • A PROBAT ACTIVITATEA BIROULUI ŞI A PROPUS CNR SCOATEREA DIN EVIDENŢA FILIALEI  MEMBRILOR  ACESTEIA  CARE AU RESTAŢE MAI MARI DE UN AN DE ZILE NU AU MAI ACHITAT COTIZAŢIA DE MEMBRU A SCMD.
  • A PROPUS CNR MODIFICAREA  COTIZAŢIEI PRIN REDUCEREA ACESTEIA  CU 50% PENTRU TOŢI MEMBRII SĂ, SAU PLATA DIFERENŢIATĂ DUPĂ DIVERSE CRITERII CUM AR FI CUANTUMUL PENSIEI, GRAD, ETC....SAU ALTE CRITERII. 
  • A PROPUS MODIFICAREA PROCENTULUI DIN COTIZAŢIA ÎNCASATĂ CARE RĂMÂNE LA FILIALA  SĂ FIE  65% ŞI NUMAI 35% SĂ FIE TRIMIS LA CENTRU.
BIROUL OPERATIV AL FILIALEI 1 BOTOŞANI AL SCMD



joi, 20 septembrie 2012

ANUNT IMPORTANT


                             Adunarea Generală a Filialei 1 Botoşani  
            
Va avea loc in data de : 24- SEPTEMBRIE- 2012 ora 11.00 
                    
la Cercul Militar Botoşani  
                                         
         ORDINEA  DE  ZI :
            1- Bilanţul activităţii filialei in perioada  2011- 2012- preşedinte
            2- Conţinutului proiectelor de hotărâri ale C.D.al S.C.M.D. pentru   CNR,
                        -  dezbateri, propuneri - vicepreşedinţii pe domenii,
            3- Stadiul desfăşurării acţiunilor în instanţă - vicepreşedinte  cu probl. juridice
            4- Alegerea / reconfirmarea membrilor Biroului Operativ, 
            5- Stabilirea mandatului de delegare pentru CNR din 26-27.10.2012,
            6- Executia bugetului filialei pe 2011- 2012vicepreşedinte trezorier
            7- Adoptarea şi semnarea memoriului către GUVERNUL ROMÂNIEI, Ministrului Ap.N., MI, SRI, Camerei Deputaţilor şi Senatului României
            8- Diverse, întrebări, discuţii...

Biroul Operativ 





PROPUNERE - VARIANTA FINALĂ  DE MEMORIU 

Domnului Prim Ministru VICTOR PONTA

Domnilor Guvernanţi,
Domnule Prim Ministru

1. Începând cu 01 ianuarie 2012, pensiile militare a 26.500 de pensionari militari aparţinând tuturor structurilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost diminuate drastic, de către guvernul Boc, cu avizul de constituţionalitate al CCR. Fiecare dintre noi am slujit necondiţionat, interesele statului Român zeci de ani, fără să fim umiliţi, minţiţi sau ignoraţi de politicieni. Criza economică care încă zguduie porţile democraţiei europene, nu a afectat, în drepturile de pensie, nicio altă  categorie profesională (în sensul diminuării prin lege a cuantumului acestora), în afara pensionarilor militari. Cunoaşteţi, ca şi noi, cei vătămaţi şi ignoraţi până în prezent, că prin OUG nr.1 /2011, s-a introdus în sistemul de revizuire şi recalculare al cuantumului  pensiilor militare, un criteriu artificial şi nedrept „principiul contributivităţii”. Acest principiu, nevând niciun element de sprijin în realitatea economico- financiară în care ne-am desfăşurat noi activitatea profesională, a produs discriminări şi nedreptăţi greu de suportat.
2. De la data primirii pensiilor diminuate (01.01.2012), acţiunile noastre în instanţe, continuă fără succese notabile, aceste instanţe motivând că legea prin care s-au decis aceste ”curbe de sacrificiu este constituţională”. Nu interesează pe nimeni gravitatea consecinţelor acestor „jafuri considerate legale” asupra nivelului de trai al camarazilor noştrii, iar apelurile noastre către politicieni şi dumneavoastră, guvernanţii de azi sunt auzite, dar nu ascultate şi soluţionate. Noi nu cerem nimic, în plus, faţă de drepturile noastre legitime şi fireşti.Cerem revenirea la normalitate. Salariile bugetarilor tăiate printr-o lege abuzivă şi discriminatorie (având avizul de constituţionalitate al CCR) vor reveni la normal, încă din acest an. Contribuţiile la sănătate, impuse abuziv au fost şi vor fi restituite. De ce oare nu acţionaţi şi pentru stoparea abuzului împotriva noastră? Nu cumva apreciaţi că este momentul ca şi demnitatea noastră să fie readusă la locul cuvenit?
3. Criza economico – financiară produce încă multe îngrijorări în cancelariile statelor europene şi nu numai. Cunoaştem eforturile dumneavoastră depuse pentru asigurarea funcţionalităţii instituţionale a României, în contextul ameninţărilor crizei, diversiunilor politicii interne, a constrângerilor şi presiunilor externe de toate tipurile. Sprijinim, prin toate căile democratice posibile, revenirea întregii societăţi la armonie şi normalitate.
4. Vă solicităm domnule Prim Ministru Victor Ponta să supuneţi atenţiei Guvernului României, în baza art. 115 din Constituţia României,  adoptarea, până la alegerile parlamentare din decembrie 2012, a unei  „Ordonanţe de Urgenţă” prin care abuzurile săvârşite împotriva celor 26.500 de pensionari militari cu pensiile diminuate artificial, abuziv, să înceteze, începând cu 01 ianuarie 2013. Proiectul unei asemenea Ordonanţe de Urgenţă a fost întocmit de Comisia pentru elaborarea actelor normative care reglementează reconstrucţia sistemului de pensii ocupaţionale. Vă reamintim, domnule Prim Ministru, că prin Decizia nr.125/16.02.2012, CCR a detaliat faptul reglementat şi prin legislaţia anterioară a pensiilor şi anume că „ O PENSIE AFLATĂ ÎN PLATĂ NU MAI POATE FI MODIFICATĂ PRINTR-O NOUĂ LEGE DECÂT PRIN MĂRIREA CUANTUMULUI ACESTEIA”!  De asemenea, vă reamintim că, în conformitate cu prevederile Dispoziţiilor  art.61  din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în cadrul dezbaterilor plenului, premergător votului asupra Legii de aprobare a OUG nr.1/2011, trebuia pus în dezbatere AVIZUL nr. 32/103/2011, care cuprindea punctul de vedere favorabil, al Comisiei pentru Apărare, Ordine publică şi siguranţă Naţională. Nu a fost pus în dezbaterea plenului datorită atitudinii, rău voitoare, a Robertei Anastase. Acest aviz cuprindea amendamentele propuse de comisia respectivă, amendament ce face şi obiectul acestui memoriu.   . Această acţiune reparatorie supune efortul bugetar anual, la o sumă de aproximativ 20 milioane de euro.  Suma respectivă nu poate acoperi, în niciun caz  suferinţele noastre cauzate de impostorii care au crezut că pot scoate ţara din criză, pedepsind pe aceia care au reprezentat, decenii la rând, pilonii ei de susţinere. Procedând astfel, ne veţi scuti de chinurile luptei pentru căutarea dreptăţii într-o justiţie blocată prin intimidare, şantaj şi corupţie. Încălcarea drepturilor noastre asupra unei pensii muncite şi obţinute legal, prin schimbarea întregului sistem de recalculare şi revizuire, cu acţiune retroactivă, semnifică cea mai perfidă atitudine politică, fără precedent în istoria civilizaţiei. Avem convingerea că dumneavoastră, politicienii mai tineri, înţelegeţi mai corect nebunia şi răutatea cu care guvernul Boc şi-a revărsat ura, asupra noastră. Avem încredere, că dincolo de preocupările şi urgenţele  guvernării, vă aplecaţi asupra unui episod care ne-a lovit viaţa şi demnitatea, în mod intenţionat, într-o lume în care, România fără noi, va fi tot mai vulnerabilă şi expusă riscurilor regionale şi globale.
5. Domnule Prim Ministru,
Dacă doriţi o altfel de guvernare să manifestaţi amabilitatea şi voinţa de a repara politic, ceea ce guvernul de tristă amintire, cu vocaţie antinaţională a lui Boc, a săvârşit ca abuz politic împotriva noastră. Dacă doriţi, cu adevărat, o altfel de guvernare, să anihilaţi precedentul creat de guvernul Boc în încălcarea grosolană a dreptului de pensie şi să puneţi capăt tot printr-un demers de natură politică acestei agresiuni tendenţioase la adresa noastră. Noi am ieşit la pensie, la timpul respectiv în mod legal şi nu vom accepta justificarea artificială a incompetenţei guvernării de măsura diminuării cuantumului pensiei . Dacă doriţi să fiinţăm ca societate clădită pe principii fundamentale de drept nu ne mai consideraţi ”paria societăţii” şi binevoiţi, prin autoritatea guvernului, de a ne salva din zecile de mii de procese în care guvernul Boc ne-a determinat să intrăm. Dacă doriţi să daţi un exemplu de patriotism naţiunii nu ascultaţi toate lichelele parvenite ale societăţii şi nu condiţionaţi dreptul de pensie al unui militar în funcţie de „numărul de războaie locale şi mondiale” la care a participat. Dacă doriţi ridicarea naţiunii pe pilonii stabilităţii, consideraţi că şi armata de rezervă poate fi unul dintre ei şi aceasta trebuie să rămână unită nu dezbinată discriminatoriu, demnă şi nu aservită politicii, respectată şi nu hulită de unii infractorii deveniţi prezicători, analişti şi sfătuitori. 
Prin urmare, vă adresăm , în corpore, rugămintea de a da curs acestui memoriu, în numele dreptăţii, legalităţii şi al onoarei de care trebuie să se bucure, în viitor,  raporturile între cetăţeni şi consolidarea armoniei naţionale. Efortul financiar pentru stingerea acestui litigiu creat intenţionat de cei care au dorit dărâmarea naţiunii, pentru a satisface unele experimente josnice la adresa  noastră ca popor, se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro, anual. Acesta poate fi adunat din mărunţişul clandestin găsit în fişetele a 20 -30 de infractori, renunţând la 1% din evaziune fiscală anuală sau recuperând 5% din paguba pricinuită bugetului de stat, de către mafia cerealelor. Întăriţi, în acest scop, instituţiile de control ale statului de drept iar, în noi, veţi avea cel puţin , unul din pilonii veşnici, ai suveranităţii statului.

Cu respect, şi consideraţie

Urmează semnăturile preşedintelui Filialei şi ale tuturor membrilor care apreciază că este cazul să se implice în acest pas decisiv.”


PRELUAREA PROPUNERII PREŞEDINTELUI FILIALEI 1 BRAŞOV A SCMD  -
 (DAŢI DUBLU CLICK PE LINK)

miercuri, 19 septembrie 2012

COMUNICAT DE LA SCMD

Doamnelor si domnilor colegi,
        Presedintele SCMD si o parte dintre vicepresedintii SCMD au avut contacte la nivel de conducere cu importanti lideri ai PSD, PNL si PC. Acestora li s-a transmis dezamagirea noastra, a tuturor, atat asupra modului cum s-a gestionat referendumul cat si asupra faptului ca n-au fost facute nici macar acele gesturi minime de bunavointa pe care le-am solicitat pentru ca USL sa ramana credibil in masa de alegatori. Informand asupra situatiei generale din tara, atat in ceea ce priveste membrii SCMD cat si membrii CNSC, pentru a reinvia credibilitatea si sperantele USL intr-o victorie decisiva in alegerile generale, am solicitat ca in termen de trei saptamani, in ceea ce ne priveste, cele doua solicitari urgente care nu afecteaza actualul exercitiu bugetar (abrogarea cap. IV din Legea 329/2009 privind cumulul pensii-salarii si revenirea celor cu pensii amputate la situatia din 2010) sa fie rezolvate prin ordonante de urgenta. De acestea va depinde entuziasmul cu care vom participa la alegerile generale. Separat, aceleasi lucruri si in aceiasi termeni au fost solicitate si de partenerii nostri aflati in situatii asemanatoare.
       Pe langa promisiuni mai mult sau mai putini ferme, am obtinut decizia Biroului Politic al PNL, afisata public, de a sustine solicitarile noastre in cadrul USL.
       In ceea ce priveste Legea pensiilor militare de stat, care ne restituie in integralitate statutul si celellalte drepturi, noi am solicitat ca aceasta sa fie inregistrate la Camera Deputatilor sau Senat, pana la declansarea campaniei electorale.
       In functie de realizarea acestor obiective, vom fi in masura, pana la CNR, sa modificam sau nu strategia SCMD cu privire la campania pentru alegerile generale din 9 decembrie 2012.

Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU

duminică, 16 septembrie 2012

APELUL PRESEDINTELUI FILIALEI BRASOV A SCMD

STIMATI COLEGI MEMBRI AI FILIALEI 1 BOTOSANI A SCMD 

VA SUPUNEM SPRE ANALIZA  APELULUL  PRESEDINTELUI  FILIALEI 1 BRASOV A SCMD, 

 PENTRU DISCUTAREA SI EVENTUAL  ADOPTAREA SA  IN  ADUNARILE GENERALE  ALE  FILIALELOR 

SI  A CONSILIULUI NATIONAL AL REPREZENTANTILOR DIN  26-27 OCTOMBRIE 2012.


BIROUL OPERATIV



APEL, CĂTRE TOATE FILIALELE SCMD

APEL, CĂTRE TOATE FILIALELE SCMD

Dragi camarazi,
Sincer, mi-e greu să readuc în atenţia dumneavoastră, nevoia de unitate şi acţiune pentru a „vindeca rănile” produse de  iresponsabila guvernare „tricefală portocalie boc”. Tăierea pensiilor militarilor în rezervă a fost un un abuz care a creat primul precedent periculos, la adresa democraţiei şi statului de drept din România. De atunci, constatăm cu mâhnire , că instituţiile statului de drept care veghează la respectarea drepturilor omului şi triumful dreptăţii în România sunt în permanent declin   şi la dispoziţia unui singur om. Sprijinul extern mult aştepătat, occidental, care să limiteze abuzurile din România, intervenţiile noastre în justiţia autohtonă şi la CEDO sunt concretizate în aroganţă şi dispreţ la adresa noastră. Dezamăgirea generală, pe zi ce trece, este tot mai mare, populaţia este tot mai scindată, suspicioasă, intolerantă şi plină de ură la adresa politicienilor. În urma aplicării, începând cu 01 ianuarie 2011, a lui OUG nr.1, prin pixul lui boc, au fost dijmuite ”legal”, din pensiile a aproximativ 27.000, de pensionari militari, sume cuprinse între 5%- 25%. O  mare parte a camarazilor noştri, aflaţi în această situaţie, au tăcut de multă vreme, nu au participat la nicio acţiune intreprinsă de filialele SCMD, sunt resemnaţi şi închişi în ura şi necazurile lor. Acest fapt se constată, cu multă uşurinţă, din „efervescenţa cu care interacţionăm pe blogurile noastre cu sfaturi şi idei”. Încetul cu încetul, devenim tot mai ineficienţi în zbaterile noastre pentru dreptate  şi manifestăm un apetit substanţial, către show-ri şi manipulare.
Cancelariile occidentale, făcând abstracţie de conştiinţele noastre, ne avertizează că trebuie „să stăm în coloană” pentru a intra într-o zonă iluzorie a viitoarei prosperităţi. Dezbaterile televizate având ca temă, „tăierea pensiilor militare” au asfinţit, în negura badjocoritoare a aplaudacilor şi consumatoriştilor fără de ţară.
Am ajuns să cred, că după revoluţia din 1989, „am scăpat de dracu şi am dat peste tasu”. Am ajuns să stăm , în propria noastră ţară,”cu căciula în mână” la porţile guvernării pentru a scoate în ilegalitate un furt oficial. Acest furt nu a afectat nicio altă categorie profesională, iar cei care sunt plătiţi să-l demaşte, i-au dat un aviz de constituţionalitate. Cei nouă judecători de la CCR, se umflă în piept cu Constituţia română şi sunt permanent conectaţi la neadevărurile din imoralul comportament politic. Ne-am câştigat pensiile prin sacrificiul nostru deliberat iar acum guvernaţii ne tratează ca şi cum am participat, o viaţă, la „corvoada naţională”. Rând pe rând, binevoitorii neamului, acompaniaţi de cei din exterior, veniţi să dicteze şi să exploateze, azmut împotriva noastră, a cetăţenilor,  „cohortele de jurnalişti, analişti şi liber cugetători” carene şterg din conştiinţe trecutul şi ne intoxică prezentul şi viitorul. Boicotul, mult aplaudat de CCR şi de mai marii europeni, este o permanenţă în politica de palat care, fără nicio jenă, vorbeşte în numele poporului. Declasarea morală, scoasă zilnic pe taraba politicii, mă face să cred că, trebuie să ne unim eforturile, cei 27.000 de pensionari militari, pentru a produce o scânteie de moralitate în acţiunea reparatorie de drept , la adresa noastră. Din aceste considerente vă sugerez următoarele: 
-  Având în vedere oportunităţile dezbaterilor în adunările generale ale filialelor, din această lună, să supunem atenţiei, camarazilor noştri, semnarea unui Memoriu adresat Guvernului României şi Primului Ministru. De asemenea, cu modificările respective, acesta trebuie înaintat, în aceeaşi zi, şi Ministrului Apărării Naţionale.  Prin acest memoriu să solicităm, sub semnăturile noastre, urgentarea adoptării OUG cu privire la revenirea pensiilor diminuate   la cuantumul din decembrie 2010, şi începând cu ianuarie 2013, să fim repuşi în drepturile legitime;
-  Transmiterea prin poştă, la guvern şi Ministerul Apărării, în aceeaşi zi de către toate filialele, cu confirmare de primire, a acestui memoriu, semnat de toţi cei care au pensiile diminuate ( în data de 26.09.2012);
-  Activarea tuturor blogurilor filialelor cu această problemă şi manifestarea unei susţineri substanţiale din partea membrilor filialelor SCMD din toată ţara;
-  În funcţie de rezultate, la sfârşitul lunii Octombrie (începutul lunii noiembrie), printr-o mobilizare exemplară, să participăm la un miting autorizat, peste 20.000 de militari în rezervă. Această hotărâre să o fundamentăm la CNR. În cazul în care nu vom reuşi, avem şansa reluării acţiunilor sau a resemnării definitive. Aşa vom constata dacă mai avem pentru cine şi pentru ce lupta! Pentru că este un principiu în toată existenţa umană ”dacă doreşti să supravieţuieşti, implică-te!”

4. O VARIANTĂ DE MEMORIU ADRESAT GUVERNULUI ŞI PRIMULUI MINISTRU(vă propun ca acest Memoriu să fie adresat şi Ministrului Apărării Naţionale, cu modificările de rigoare)

„GUVERNULUI ROMÂNIEI
Domnului Prim Ministru VICTOR PONTA

Domnilor Guvernanţi,
Domnule Prim Ministru

1. Începând cu 01 ianuarie 2012, pensiile militare a 26.500 de pensionari militari aparţinând tuturor structurilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost diminuate drastic, de către guvernul Boc, cu avizul de constituţionalitate al CCR. Fiecare dintre noi am slujit necondiţionat, interesele statului Român zeci de ani, fără să fim umiliţi, minţiţi sau ignoraţi de politicieni. Criza economică care încă zguduie porţile democraţiei europene, nu a afectat, în drepturile de pensie, nicio altă  categorie profesională (în sensul diminuării prin lege a cuantumului acestora), în afara pensionarilor militari. Cunoaşteţi, ca şi noi, cei vătămaţi şi ignoraţi până în prezent, că prin OUG nr.1 /2011, s-a introdus în sistemul de revizuire şi recalculare al cuantumului  pensiilor militare, un criteriu artificial şi nedrept „principiul contributivităţii”. Acest principiu, nevând niciun element de sprijin în realitatea economico- financiară în care ne-am desfăşurat noi activitatea profesională, a produs discriminări şi nedreptăţi greu de suportat.
2. De la data primirii pensiilor diminuate (01.01.2012), acţiunile noastre în instanţe, continuă fără succese notabile, aceste instanţe motivând că legea prin care s-au decis aceste ”curbe de sacrificiu este constituţională”. Nu interesează pe nimeni gravitatea consecinţelor acestor „jafuri considerate legale” asupra nivelului de trai al camarazilor noştrii, iar apelurile noastre către politicieni şi dumneavoastră, guvernanţii de azi sunt auzite, dar nu ascultate şi soluţionate. Noi nu cerem nimic, în plus, faţă de drepturile noastre legitime şi fireşti. Cerem revenirea la normalitate. Salariile bugetarilor tăiate printr-o lege abuzivă şi discriminatorie (având avizul de constituţionalitate al CCR) vor reveni la normal, încă din acest an. Contribuţiile la sănătate, impuse abuziv au fost şi vor fi restituite. De ce oare nu acţionaţi şi pentru stoparea abuzului împotriva noastră? Nu cumva apreciaţi că este momentul ca şi demnitatea noastră să fie readusă la locul cuvenit?
3. Criza economico –financiară produce încă multe îngrijorări în cancelariile statelor europene şi nu numai. Cunoaştem eforturile dumneavoastră depuse pentru asigurarea funcţionalităţii instituţionale a României, în contextul ameninţărilor crizei, diversiunilor politicii interne, a constrângerilor şi presiunilor externe de toate tipurile. Sprijinim, prin toate căile democratice posibile, revenirea întregii societăţi la armonie şi normalitate.
4. Vă solicităm domnule Prim Ministru Victor Ponta să supuneţi atenţiei Guvernului României, în baza art. 115 din Constituţia României,  adoptarea, până la alegerile parlamentare din decembrie 2012, a unei „Ordonanţe de Urgenţă” prin care abuzurile săvârşite împotriva celor 26.500 de pensionari militari cu pensiile diminuate artificial, abuziv, să înceteze, începând cu 01 ianuarie 2013. Proiectul unei asemenea Ordonanţe de Urgenţă a fost întocmit de Comisia pentru elaborarea actelor normative care reglementează reconstrucţia sistemului de pensii ocupaţionale. 
Această acţiune reparatorie supune efortul bugetar anual la o sumă de aproximativ 20 milioane de euro.  Suma respectivă nu poate acoperi, în niciun caz  marile „crevase psihice „săpate de impostorii care au crezut că pot scoate ţara din criză, pedepsind pe aceia care au reprezentat, decenii la rând, pilonii ei de susţinere. Procedând astfel, ne veţi scuti de chinurile luptei pentru căutarea dreptăţii într-o justiţie blocată prin intimidare, şantaj şi corupţie. Încălcarea drepturilor noastre asupra unei pensii muncite şi obţinute legal, prin schimbarea întregului sistem de recalculare şi revizuire, cu acţiune retroactivă, semnifică cea mai perfidă atitudine politică, fără precedent în istoria civilizaţiei. Avem convingerea că dumneavoastră, politicienii mai tineri, înţelegeţi mai corect nebunia şi răutatea cu care guvernul Boc şi-a revărsat ura, asupra noastră. Avem încredere, că dincolo de preocupările şi urgenţele  guvernării, vă aplecaţi asupra unui episod care ne-a lovit viaţa şi demnitatea, în mod intenţionat, într-o lume în care, România fără noi, va fi tot mai vulnerabilă şi expusă riscurilor regionale şi globale.
5. Domnule Prim Ministru,
Dacă doriţi o altfel de guvernare să manifestaţi amabilitatea şi voinţa de a repara politic, ceea ce guvernul de tristă amintire, cu vocaţie antinaţională a lui Boc, a săvârşit ca abuz politic împotriva noastră. Dacă doriţi, cu adevărat, o altfel de guvernare, să anihilaţi precedentul creat de guvernul Boc în încălcarea grosolană a dreptului de pensie şi să puneţi capăt tot printr-un demers de natură politică acestei agresiuni tendenţioase la adresa noastră. Noi am ieşit la pensie, la timpul respectiv în mod legal şi nu vom accepta justificarea artificială a incompetenţei guvernării de măsura diminuării cuantumului pensiei . Dacă doriţi să fiinţăm ca societate clădită pe principii fundamentale de drept nu ne mai consideraţi ”paria societăţii” şi binevoiţi, prin autoritatea guvernului, de a ne salva din zecile de mii de procese în care guvernul Boc ne-a determinat să intrăm. Dacă doriţi să daţi un exemplu de patriotism naţiunii nu ascultaţi toate lichelele parvenite ale societăţii şi nu condiţionaţi dreptul de pensie al unui militar în funcţie de„numărul de războaie locale şi mondiale” la care a participat. Dacă doriţi ridicarea naţiunii pe pilonii stabilităţii, consideraţi că şi armata de rezervă poate fi unul dintre ei şi aceasta trebuie să rămână unită nu dezbinată discriminatoriu, demnă şi nu aservită politicii, respectată şi nu hulită de unii infractorii deveniţi prezicători, analişti şi sfătuitori. 
Prin urmare, vă adresăm , în corpore, rugămintea de a da curs acestui memoriu, în numele dreptăţii, legalităţii şi al onoarei de care trebuie să se bucure, în viitor,  raporturile între cetăţeni şi consolidarea armoniei naţionale.Efortul financiar pentru stingerea acestui litigiu creat intenţionat de cei care au dorit dărâmarea naţiunii, pentru a satisface unele experimente josnice la adresa  noastră ca popor, se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro, anual. Acesta poate fi adunat din mărunţişul clandestin găsit în fişetele a 20 -30 de infractori sau renunţând la 1% din evaziune fiscală anuală sau recuperând 5% din paguba pricinuită bugetului de stat de către mafia cerealelor. Întăriţi, în acest scop, instituţiile de control ale statului de drept iar, în noi, veţi avea cel puţin , unul din pilonii veşnici, ai suveranităţii statului.

Cu respect, şi consideraţie

Urmează semnăturile preşedintelui Filialei şi ale tuturor membrilor care apreciază că este cazul să se implice în acest pas decisiv.”

Dragi camarazi,

Condamnăm amestecul grosolan, lipsit de raţiune politică şi eleganţă morală a unor demnitari europeni în treburile care ţin de suveranitatea instituţiilor fundamentale româneşti. Vedem ca o prioritate naţională despărţirea intituţiilor democratice de serviciile secrete. Suntem indignaţi de modelul „coloneilor în rezervă” făcuţi peste noapte şi infiltraţi în patrulaterul, „magistratură-servicii secrete-armată-comandant suprem”. Suntem conştienţi de faptul că anumite prerogative ale autorităţii României sunt grav afectate de derapajele, focalizate cu scop antinaţional, de cei care , manevrează la vedere, destinul nostru. Nu ştim dacă ciclicitatea, prin rolul ei, îşi va spune şi de această dată cuvântul, însă dacă o va face, având în vedere obicieiurile „neortodoxe” ale vechilor imperii, cu actuala noastră apatie generală indusă, ne putem trezi, din nou, în faţa repetării istoriei. Sunt tot mai conştient că astăzi, se duce un război direct împotriva neamului românesc. Şi alte neamuri sunt la fel de expuse însă, poate sunt ceva mai protejate din interior. Fiecare dintre noi, indiferent de vârstă şi apartenenţa religioasă, cu voie sau fără voie, suntem angrenaţi în acest război care semnifică,  cedare de teritoriu şi suveranitate, vânzare de resurse, concesionare, asociere în participaţiune, cedare de acţiuni, iar deciziile politice se iau sub presiune, în contradicţie cu propria strategie de securitate naţională. Participăm triumfal, la deformarea istoriei, acceptăm cultul banului, renunţăm cu atâta uşurinţă la camaraderie, asistăm neputiincioşi la inocularea ideilor separatiste şi la descompunerea tradiţiilor naţionale. Amestecăm, pe ecranele televiziunilor comportamentele morale cu cele mondene, gunoierii cu ofiţerii şi înlocuim judecata instituţională cu cea a unei lumi interlope şi decăzute. În urma criticilor şi a probelor prezentate public, membrii castei noastre politice conducătoare îşi consolidează poziţiile dând impresia că trăim într-un „stat mafiot”.
Sunt multe încrengături, ciudăţenii şi atitudini în societatea noastră care frizează bunul simţ, sunt multe alte priorităţi care activează şi consumă eforturile cetăţenilor de a depăşi criza. Aşa cum spunea colegul  de la Filala Iaşi, dl.col.(r) Dan Moraru „în fiecare lună acceptăm să ne dijmuiască ilegal pensia” ca şi cum am decăzut prin infracţiune, din drepturile fireşti. Acordul nostru tacit la discriminare, resemnarea , apatia, indiferenţa şi refuzul de a participa la rezolvarea acestui litigiu, ne vor cauza adevărate drame nouă şi familiilor noastre. Peste ani, vom povesti nepoţilor şi strănepoţilor cât de firavi am fost la aceste abuzuri , cât de uşor am putut fi dezbinaţi de gaşca trădătoare, cât de  umili am acceptat diversiunea naţională. Zilele acestea am revăzut un coleg de promoţie pe care nu l-am întâlnit de  peste 40 de ani. Astăzi, la Braşov este întâlnirea promoţiei 1972, de şcoală militară iar colegul m-a întrebat „de ce nu particip?” L-am făcut să înţeleagă destul de uşor alegerea mea, între nevoia de a revedea colegii şi jena pe care o simt, produsă de lipsa de unitate a noastră din ultimii 3 ani. Prefer să meditez la ceea ce am făcut greşit  şi ne-a adus, pe unii dintre noi, în situaţia de a regreta „anii pierduţi prin tribunale”. Prefer să mă gândesc la  cei care nu au ce pune pe masă, la cei care s-au îmbolnăvit din pricina abuzului nesimţit al statului, la  cei care au pierit odată cu tinereţea şi sacrificiul lor. Să meditez asupra guvernanţilor lacomi şi corupţi şi la viitorul nostru comun, riscant şi nesigur. Când voi simţi căldura unităţii camaradereşti, când voi vedea „răniţii” vindecaţi prin grija şi ataşamentul ostăşesc de odinioară, când se vor uni apele naţionale într-un singur crez, voi vorbi despre  adevăratele promoţii. Până atunci, numai la bine , să se adune cine vrea. În ţară este rău, este rău şi pentru Oştire şi pentru neam. În această luptă am rămas puţini şi am format SCMD. Sper ca Dumnezeu să fie cu noi până la sfârşit!

Preşedintele SCMD, Filiala 1 Braşov
Preşedintele „Asociaţiei Alianţa Pentru Respectarea Democraţiei – Octavian Paler”
Gl.(r). Prof.univ.dr. Petrişor Mandu

marți, 11 septembrie 2012

CONDOLEANTE



Transmitem "SINCERE CONDOLEANŢE" colegului 
nostru Col (r) Radu Grigoraş precum şi întregii 
sale familii acum la trecerea in nefiinţă a celei 
mai scumpe fiinţe MAMA

 
 GRIGORAŞ VIORICA



Dumnezeu să o ierte si să o  

odihnească în pace !

Biroul Operativ al Filialei 1 Botoşani